Gandiri dintr-o cafenea

Am preferat azi sa ma duc intr-un loc in care nimeni sa nu ma bata la cap cu tot felul de lucruri inestetice asa ca dupa ce am terminat orele infernale de la liceu, primul loc spre care m-am indreptat a fost Lipscani, la una dintre cafenelele mele preferate.M-am asezat la o masa cat mai in spate(exista un colt fermecat in acea cafenea) si dupa ce am cerut o cafea am inceput sa citesc.Dupa o vreme insa ceva ma facea sa las cartea din mana, o voce launtrica ce ma tot chema sa o ascult si asta am si facut.Brusc ma gaseam pierduta intr-o alta lume in care puteam sa fiu fericita, in care toate visele urate dispareau, toata acea oboseala a mintii si acel jeg din jur.Ma tot gadeam cum sa raman in aceasta lume imaginara, dar reala intr-o oarecare masura in subconstientul meu.

Am uitat de mult cine sunt eu si in acel moment mi-am dat seama ca sunt o umbra a ceea ce vreau sa fiu cu adevarat.Ma ascund de atatea lucruri incat am si uitat cum e sa iesi la suprafata si sa privesti toata durerea asa cum e ea, in forma ei amorfa.Imaginea acelei lumi perfecte era distorsionata, de asta imi dadusem in cele din urma seama, era un fel de drog, inca un loc in care sa ma ascund de tot ceea ce ma urmareste.Dar sincer vreau sa stiu cine sunt, sa ma privesc in oglinda si sa ma regasesc, sa vad acea persoana, sa vad mimica fetei si toate sentimentele care ies prin zambete, lacrimi si cuvinte.