Pornim de la viata si incet ne extindem catre traire, iar apoi terminam etapa prin moarte ca sa ne putem intoarce la alta viata despre care momentan nu stim nimic.Oare va iesi ceva bun din tot ce am acumulat pana acum?
Suntem toti straini care nu cunosc decat sunetul propriu al pasilor disimulati facuti pe acest drum.
Cineva mi-a spus odata ca e mai usor sa te faci remarcat prin rautate decat prin bunatate si cand te gandesti ca totul ramane la vesnica problema a optiunilor.Nu suntem in stare sa delimitam doua paralele, ci le amestecam, facem confuzie si in final ratam orice fel de experienta validata de diferenta lor.
Ajungi strain in propria ta existenta, iar tot ce ai cunoscut vreodata ajunge sa nu te mai cunoasca pe tine.
Analizezi fiecare filosofie pe care ai putea sa o aplici, dar iti dai seama ca e in zadar.Prea mult existentialism strica, iar noi nu suntem altceva decat punctele care unesc lumea, puncte care se pierd uneori, iar atunci cand se regasesc formeaza legaturi puternice.
Alungi principiile din viata ta fara sa realizezi ca ele sunt comoara ta, sunt nucleul fiintei tale, acele motorase care iti pun in miscare universul.
Rand pe rand abandonam toti cate ceva semnificativ, ca sa realizam apoi ca acel ceva reprezinta puritatea noastra.
Exista insa o sansa sa nu devenim suflete straine, dar ca aceasta sansa sa supravietuiasca trebuie sa nu ne mai amagim cu ordinarul.
