Povestea unui lucru marunt

Mintea imi devine din ce in ce mai grea, iar gandurile-mi alearga mult prea repede in spatiul in care mai caut un raspuns la intrebarea mea vesnica.Noaptea-mi cuprinde lumea si falnic intunericul ma pierde in negura trecutului.Intind mana spre lumina, dar imi dau seama ca-i prea tarziu sa mai ies din lumea intunecata si paralela in care m-am scufundat.

Ma opresc in mijlocul necunoscutului si te caut, sperand sa te gasesc si te strig cu toata forta care mi-a mai ramas, sperand ca ma vei auzi.Dar singurul raspuns pe care-l primesc e ecoul vocii mele triste, izbindu-se-n mine ca intr-un zid.Ma uit in jos si vad cum lacrimile de sange imi curg de pe obrajii palizi, formand o balta in care ma voi scufunda si mai mult.Inima imi sopteste sa mai astept putin ca tu vei veni si ma vei salva de nemiloasa mea constiinta.Dar nu mai pot si nici nu mai vreau sa astept.Am asteptat deja toata viata.

Esti undeva departe, poate fericit si iertat sau poate trist si chinuit, dar traiesti, in schimb eu am murit de zeci de ori.Am fost o picatura rece de ploaie care-a format un cerc perfect la izbirea de pamant; am fost un orgolios fulg de nea ce-a murit in plina glorie si stralucire pe rochia unei fetite; am fost o frunza de stejar ce s-a uscat si a cazut peste picatura de ploaie si peste un fulg de nea, suprapunandu-se astel si formand un trecut.Am fost multe lucruri marunte, dar marete, pe care oamenii nu au timp sa le observe, iar la fiecare-nmormantare a fost martora natura.

Asa cum am murit de zeci, poate chiar sute de ori, asa voi renaste ca sa mor din nou caci asta mi-e menirea.

Poate-ntr-un final voi fi cu-adevarat un om, desi nu-mi doresc asa ceva si voi muri pentru ultima oara in bratele tale, ca apoi spre cer sa zbori incet, iar eu sa te caut.

Impreuna ne completam caci tu vei dainui pe vecie ca sa ma poti regasi mereu intr-o alta forma si-ntr-o alta lume, iar eu voi fi in continuare un lucru marunt care va trai cu speranta ca are cel mai de pret lucru:UN SUFLET.