Nepasare

Poate ca ar fi fost mai bine sa imi iau un la revedere...sa mai dau o speranta si sa nu renunt la tot de parca as fi uitat sa traiesc.Dar cine m-ar fi putut sfatui atunci,oare cine?Supararea a tinut mult,chiar si acum ne simtim stingheriti in fata acestui sentiment.Nu mai e nimic si totusi de ce a fost atat?Prea dureros,prea mult extaz ce duce in cele din urma la nebunie.Unde exista limita....tu sa-mi spui?Nu-mi cere mie explicatii lipsite de sens,desi ador nonsensurile acum vreau sa te las in dulceata cruda a vremii,sa simti ce am simtit si eu cand ai plecat prea departe,cand ai vrut sa compensezi o lovitura cu un cuvant.Doamne si ce mic era cuvantul ala,cat de usor am putut sa il ignor.Unde am fi ajuns ma intrebi?Nicaieri si nu vroiam asta.Orice ar fi fost a fost destul ca sa imi dau seama ca timpul intr-adevar te face sa uiti,baga nepasarea in toate si te lasa sa regreti mult prea tare.
De unde sa mai sar?De unde sa ma mai arunc?De unde sa mai gasesc vointa cand tot ce am pus la bataie s-a pierdut intr-un mare paradox,cand tot ce am vrut nu s-a implinit?
Nu vreau sa fiu pesimista;vreau sa zambesc,sa ma uit la cer fara sa ma gandesc la ploaia ce poate sa vina,ci sa vad doar sclipirile razelor soarelui,sa le admir in tacere,fara lacrimi,fara umbre ascunse prin tot sufletul meu.Tot ce a contat vreodata a fost un fals invaluit in speranta.Numesti asta atat de usor ipocrizie,dar la fel ai simtit si tu.Acum e timpul sa pleci definitiv,fara a mai arunca o privire in urma si fara a mai pastra un regret.Asta e tot ce a fost....si asta e tot ce va fi,iar urmarile nu vor conta caci vor trece in vid.