Sometimes you can't make it on your own-U2

Tough, you think you’ve got the stuff
You’re telling me and anyone
You’re hard enough

You don’t have to put up a fight
You don’t have to always be right
Let me take some of the punches
For you tonight

Listen to me now
I need to let you know
You don’t have to go it alone

And it’s you when I look in the mirror
And it’s you when I don’t pick up the phone
Sometimes you can’t make it on your own

We fight all the time
You and I… that’s alright
We’re the same soul
I don’t need… I don’t need to hear you say
That if we weren’t so alike
You’d like me a whole lot more

Listen to me now
I need to let you know
You don’t have to go it alone

And it’s you when I look in the mirror
And it’s you when I don’t pick up the phone
Sometimes you can’t make it on your own

I know that we don’t talk
I’m sick of it all
Can - you - hear - me – when – I -
Sing, you’re the reason I sing
You’re the reason why the opera is in me…

Where are we now?
I’ve got to let you know
A house still doesn’t make a home
Don’t leave me here alone...

And it’s you when I look in the mirror
And it’s you that makes it hard to let go
Sometimes you can’t make it on your own
Sometimes you can’t make it
The best you can do is to fake it
Sometimes you can’t make it on your own

Just a simple melody

Ar fi atat de simplu daca toata viata ar fi alcatuita din niste linii simple, trasate cu grija, fara teama in acelasi timp.O simpla melodie care sa se auda mereu fara a fi dispretuita.
Imi plac sinele trenului, acele linii paralele care duc in diferite locuri, atat triste cat si fericite.Cata frumusete poate exista in jurul meu si ce rau imi pare ca nu o vad de multe ori, mai ales atunci cand sunt trista si ea incearca sa ma inveseleasca, sa ma scoata din acea stare de renuntare.
Singurul lucru valabil pana si in momentele in care nu mai realizez ca ma aflu intr-o lume vie este muzica, ea nu m-a lasat sa putrezesc vreodata.Una dintre melodiile mele preferate e "So flute" de la Saint Germain, iar videoclipul e arta pura.Atat de simplu facut si totusi...:D


Melodia mea preferata ramane pana la moarte "Melody" de la Molly Johnson.Este o melodie fluida, care te ridica pur si simplu din cea mai rea stare si te pune pe un pat de frunze(ca tot mi-am amintit eu).

Pete din trecut

Imi aduc aminte de gramezile de funze uscate din gradina bunicilor in care obisnuiam sa sar, mirosul lor ametitor, caldura pe care o emanau intodeauna ma faceau sa plutesc in universul meu.
Acum nu mai pot simti ce am simtit atunci, acum nu pot decat sa imi amintesc cu zambetul pe buze de perioada aceea, dar stiu ca niciodata nu o voi mai retrai.
Ca sa intri in viitor trebuie sa lasi trecutul sa putrezeasca in liniste.Pana si prietenii pe care ii consideram candva cei mai buni s-au dovedit a fi o gluma proasta, ceva inutil.Loviturile le primesti cand nu esti puternic, te iau pe nepregatite si te pun la pamant.De cate ori nu am simtit ca nu ma voi mai putea ridica, de cate ori nu am simtit ca totul trece pe langa mine, ca eu stau pe margine si privesc fara a-mi dori asa ceva.La fiecare cadere nu am avut acel pat moale de funze uscate si parfumate, ci niste pietre.
Dupa cum spunea Dostoievski:"Iadul inseamna neputinta de a iubi!".Ei bine, eu cred ca ma aflu in iad, dansand cu demonii, pentru ca nu pot sa simt nici cea mai mica afectiune pentru natura umana, nu ma pot lasa inselata de sentimentele care ii domina pe ceilalti.Chiar si ura e o forma de a iubi, dar eu nu urasc.Sunt goala, lipsita de orice fel de urma de simpatie, de mila pentru viata.Este cel mai greu sa crezi ca traiesti cand de fapt esti mort.Inca nu am lasat tarana sa se usuce peste mine, poate ca mai am de sperat...sau de uitat.

Amortire

Este curios cum un om poate reprezenta mai multe lucruri sau cum un lucru poate reprezenta mai multi oameni.Este o realitate consecventa, plina de adepti care se aduna zi de zi fara sa isi dea seama macar de puterea pe care o detin.Vezi peste tot adunari, sedinte, cozi...cum vrei sa le numesti.Ele sunt acolo si mereu vor fi, niciodata nu se va risipi un fapt care se transmite prin mai multi indivizi, un gand care se inspira din izvorul mai multor minti sintetice.Cauti in timp o fisura ca sa poti scapa sau cel putin asta crezi.Pana si gandirea devine o actiune mediocra daca nu stii sa ii pastrezi tiparele, sa ii captezi esenta si sa o pastrezi in cel mai sigur loc din subconstientul tau.
Necesitam mult curaj mai ales pentru a indrazni sa ne ridicam si sa spunem tare ca nu acceptam asa ceva.Si ce anume nu acceptam? Modelarea noastra dupa niste mituri, dupa niste legi create pentru oamenii orbi care nu vor sa vada ce e in spatele adevarului.Orice miscare facuta isi are intr-un final si consecinta, dar s-ar putea sa merite sa induri urmarea, s-ar putea sa nu constientizezi acest lucru la momentul dat de timp, dar ceva iti va atrage atentia si nu te va lasa sa iti irosesti si ultima rasuflare pe un gand inutil sau pe o dorinta limitata.Uita pentru un moment de universul in care te afli si lasa-te in voie, sa plutesti fara sa simti durerea fizica sau psihica.De cele mai multe ori simti prima data doar durerea fizica si asta doar pentru ca ai vrea sa o accepti numai pe ea, dar apoi vine si ce psihica, cea sufleteasca in care cu greu mai poti sa traiesti.Ai vrea sa te lepezi de cea din urma si sa ramai doar cu cea fizica, dar stii bine ca aceste dureri se impletesc, se imbina creand perfectiunea in suferinta, acel spatiu vast in care te-ai putea pierde cu usurinta.Ramai fidel durerilor tale din toate punctele de vedere ca iti vei primi mai tarziu si portia de adaptare.Durerea este o necesitate fireasca.

Entitate pufoasa

Am acaparat pentru un moment scena si sunt bucuroasa, chiar foarte bucuroasa.Ce sa va zic mai profund, mai lipsit de sens, dar plin de poezie, de culori uitate prin alte lumi in alte timpuri mascate de o pagina galbuie, indoita la margini, ba chiar rupta la un colt?
Te uiti in ochii astia pe care i-ai mai vazut...nu stii unde, nu iti amintesti exact locul, dar stii ca i-ai mai vazut.Poate intr-un vis, intr-o alta viata, intr-un alt univers complet paralel cu viziunea ta initiala.Uita-te bine in ei si spune-mi sincer daca vezi ceea ce vad si eu, o entitate pufoasa, ceva ce a existat prin definitia eternitatii, ceva ce s-a desprins din coastele Universului si care a rezistat pana in viitorul ce trece vazand cu acesti ochi reci fara insemnatate daca nu te uiti profund sa gasesti raspunsul, sa gasesti cheia prezentului trecut in mijlocul viitorului.Ce s-a intamplat?Au clipit ochii si tu te-ai speriat, ai fugit sa te ascunzi in infern, in paradis...sau tu nu crezi ca exista...poate ai o alta imagine asupra celor doua lumi opuse.In iad arsita iti topeste oasele si unde este iadul?Uita-te iar in acei ochi si o as vezi ca in ei se oglindeste viziunea iadului care se afla chiar in spatele tau.Mai clipeste inca o data si poate te vei trezi in rai sau poate nu.Dar tu mai clipeste o data si o sa vezi cat de diferit va parea totul.
E noapte si esti in pat, ti-e bine crezi ca esti in siguranta, dar cine te priveste de pe scaun?Iar acea privire pe care nu o vei uita, care-ti va ramane intiparita in sange, in minte, in suflet.Arunca moartea in ea si iti va raspunde.In Apeiron iti vei gasi ramasitele...da, cu tine vorbesc entitate pufoasa!!!.Nu ma mai privi, arunca blestemul si asupra zilei de peste ieri.
In interior mai bate ceva, un ceas stricat, dar precis in inselaciunea lui.


Ascultand 'Inside' de la Unkle.

Calator fara destinatie

Nu prea credeam eu inainte in destin sau in soarta.Eram absolut sigura ca viata este influentata numai de deciziile pe care le iau eu si ca nimic nu sta la baza lor decat gandirea mea.Asta pana cand, nici eu nu stiu cum s-a intamplat, am inceput sa cred ca anumite lucruri nu le controlez eu, ci ca ele sunt facute sa se intample fie ca vreau, fie ca nu.
Ce o mai fi si cu destinul asta, cu aceasta linie dreapta care se curbeaza neasteptat?E un drum pentru calatorii care nu se astepata neaparat la o destinatie exacta, care nu isi calculeaza fiecare moment al vietii lasand ce e mai important sa treaca pe langa ei.
Peste tot exista semne care ne indica drumul, care ne arata pe unde am putea sa o luam si asta numai daca intrebam si stim sa vedem aceste sageti oarbe de cele mai multe ori.De exemplu...ieri eram suparata(poate ca de aia am si scris articolul ala mai dur, dar nu mai putin adevarat), asa ca m-am gandit sa fac o plimbare, sa imi limpezesc putin mintea.Vroiam sa ma duc pe la Carturesti, la Universitate, dar m-am intors(nu stiu nici eu de ce) spre Mosilor.M-am oprit pe o strada sa admir o cladire aproape de Armeneasca si mi-am pus intrebarea :"Eu ce ar trebui sa caut aici?".Dupa cateva secunde mi s-a raspuns pentru ca atunci cand m-am uitat sa vad ce strada e, am vazut o placuta pe care scria Strada Sperantei.Puteti sa spuneti ca e o tampenie, dar eu tin mult la semne si destin acum, asa ca am luat acel raspuns ca atare.Poate ca ar trebui sa am mai multa speranta...mai multa rabdare...

Conditia unui vierme

De ce oare ma simt mult mai batrana decat sunt si ii vad pe cei din jurul meu ca niste maimute fara rost, niste lucruri inutile care se invart si ele prin viata cautand doar viata animalica, doar statutul de om mediocru care profita de orice ocazie stupida, de orice lauda si de orice parere adusa de celelalte animale?
De cele mai multe ori ma simt inconjurata de straini si simt ca nu-mi gasesc nicaieri locul, ca tot ce-mi doresc e in zadar pentru aceasta lume.Nu imi pasa ca vorbesc limbi straine pentru unii, ca par o ciudata pentru altii, dar ce se intampla cand ma simt straina pana si fata de mine, fata de propria-mi gandire si simtire.Incerc sa nu bag in seama toate aceste sentimente lipsite de sens si inveninate cu imaginea societatii in care ma aflu.
Refuz sa ma dezvolt intr-o lume ca asta!!!!Detest toate acele minute de mediocritate de care se bucura toti si chiar nu mai vreau sa fiu si eu situata la acelasi nivel cu urangutanii care populeaza aceasta planeta.
Prostia domneste peste tot si putini sunt cei care detin acea intelepciune mareata, acea intelegere pentru toate lucrurile marunte care stau la baza universului.Nu am pretentii sa fie toata lumea desteapta caci daca toti ar fi destepti ne-am cam plictisi.Mai bine sa fie multi prosti si putini "intelepti", caci poti sa conduci o turma de oi,dar o haita de lupi nu.Singura mea pretentie e ca aceasta turma sa nu isi dea alta importanta decat cea pe care o are.Din pacate un om de nimic nu poate fi oprit din actiunile sale stupide ce apar ca niste minuni in fata lui.El se mandreste cu ele si nu va renunta pentru nimic in lume la aceasta conditie de vierme care ii ofera siguranta mizerabila de care are nevoie.

Doar timpul...

Ai observat vreodata cat de incet trece timpul atunci cand iti dai seama ca astepti ceva de prea multa vreme.E ca si cum iti face in ciuda...alearga in urma ta, dar tot tu trebuie sa il prinzi.Azi ma uitam la ceas si parca nu se misca timpul...statea in loc.Doare cand crezi ca iti e cel mai bun prieten, dar de fapt el te tradeaza, face exact ce tu nu iti doresti.Am incercat de atatea ori sa ii intind o capcana, sa il prind cu garda jos, da tot nu am reusit.Candva eram cei mai buni prieteni,eram nedespartiti si imi pare rau sa spun ca m-a dezamagit exact cand aveam cea mai mare nevoie de el.
Azi fiecare secunda se dilata la nesfarsit si aveam atatea deja-vuuri, mult prea multe, parca as fi repetat fiecare miscare de sute de ori.Cat de greu e sa te misti in prinsoarea asta, in panza vremii si sa nu gasesti nici o cale de a iesi, nici macar o punte de unde ai putea privi umbra unui lucru...o anumita perspectiva, un unghi inghesuit printre minute si spatii inguste.
Daca refuzi sa traiesti alaturi de timp esti condamnat la uitare, dar esti liber si nu mai tii cont de toate barierele si limitele impuse, ceea ce pana la urma e bine.Dar sa fim seriosi...cine poate trai fara acest micut nenorocit(dupa cum am mai spus), caci pana la urma el da sens lucrurilor, le da viata si valoarea cuvenite.

Singuratate

"Singuratatea nu te invata ca esti singur, ci ca esti singurul!" Cioran

Mi-am dat seama ca nu ascult destul de mult tacerea si gandul asta ma obsedeaza pe masura ce inaintez in viata.Singuratatea iti da dreptul tacerii neconditionate si in timp ce o asculti ai voie sa interpretezi rolul pe care l-ai format in propria-ti minte.Nu exista loc pentru alte sunete, soapte sau vorbe, nu exista loc nici pentru vocea mintii tale.E un taram neutru in care legile iti dau voie sa actionezi din orice parte vrei, sub influenta oricarei pareri, simtiri sau ratiuni.
Esti singurul ce poate intelege asta in spatiul tau delimitat de infinitate; seaca e mintea unui om care se teme de singuratate, caci fara de ea nu poti sa existi ca forta,nu poti sa te reinventezi dupa fiecare lovitura, cadere si ridicare.Cu timpul simtirile comune te vor parasi, dar acest ultim gand solitar nu te va uita nici dupa ultimul drum facut.Exista o singura cale demna de urmat si aceea e cufundarea de sine fara sa dai importanta necunvenita lumii materiale si glazurate cu iluzii desarte.
Ultima sansa salasluieste in adancul definitiei singuratatii reale unde poti descoperi tot ce ai cautat si ai asteptat.Constrangerea si creativitatea nu isi au loc una langa alta, iar cea mai buna cale de a le separa e prin cuvintele fara sunet pe care le poti rosti, cuvinte pline de expresie care pot spune tot ce ai vrea sa spui intr-o viata intreaga.Tot ce-ti ramane de facut e sa te impaci cu fantasma din oglinda, s-o lasi sa traiasca...

Bucurestiul peticit

In fiecare zi, oriunde ma duc vad mucitori care mai scot cate o bucata mare din strada si toarna peste ea o bucata ce se vrea a fi noua.Tot facand asa la fiecare pas se formeaza petece prin tot Bucurestiul asta scump si nu mai zic de denivlarile care se fac.Azi m-am si impedicat si am cazut asa frumos...pe burta.Iar toti muncitorii au inceput sa rada de mine pe motiv ca le-am cazut la picioare.Se tot lucreaza de la inceputul verii mai ales pe Mosilor si tot nu se termina...peste tot numai beton proaspat turnat, ciment proaspat nivelat(yeah right) si chiar nu mai stii ce intrebari sa iti pui.
Asta vara ii vedeam pe muncitori cum mai mult stau si acum i-a apucat, si pe frigul asta dorul de munca.Ii vezi cu ditamai gecile si cu ditamai caciulile si lucreaza vezi Doamne cu spor si harnicie.Dupa ce termina o strada te uiti cum arata si e de-a dreptul oribila...toate petecele alea de smoala si beton arata in ultimul hal, iar gropile devin umflaturi.Cred ca a vazut toata lumea ce tampenie au facut pe Lipscani, dupa ce au zis ca au gasit nu stiu ce parte veche subterana dintr-o cetate whatever...dupa care au promis ca vor pune sticla peste acele sapaturi, da de unde.Au pus un lemn care a si inceput sa rancezeasca.Eu cred ca nu era nicio cetate pe acolo, ci mai degraba si-o fi pierdut nevasta primarului pe acolo un cercel si a dat ordin sa sape pana il gasesc.Totul nu a fost decat o musamalizare a dosarului "cercelul pierdut"(da bat cam mult campii), da ceva de genul asta cred ca a fost.

Aglomeratie

Oriunde m-as duce prind mereu cate o coada imensa care ma face sa imi pierd numaidecat rabdarea.In metrou simt ca ma sufoc in multimea de oameni care se imping in toate directiile, in masina la fel, la magazine iar trebuie sa stau pana cand se duce acea coada infernala, peste tot.Ma intreb daca la moarte ar sta toti asa...la coada.Atunci nu cred ca-mi voi mai face griji, multi imi vor ceda locul cu bucurie.Totusi iti de gandit cat de teama le e unora de moarte si cat de usor dispare aglomeratia in acel moment.

Cred ca o sa fie asemanator cu o vizita la doctor...astepti pana termina cu cei din fata ta, dupa care urmezi si tu.Partea buna...macar nu o sa fie coada, asa ca rabdarea mi-o voi pastra. :))

Gandiri dintr-o cafenea

Am preferat azi sa ma duc intr-un loc in care nimeni sa nu ma bata la cap cu tot felul de lucruri inestetice asa ca dupa ce am terminat orele infernale de la liceu, primul loc spre care m-am indreptat a fost Lipscani, la una dintre cafenelele mele preferate.M-am asezat la o masa cat mai in spate(exista un colt fermecat in acea cafenea) si dupa ce am cerut o cafea am inceput sa citesc.Dupa o vreme insa ceva ma facea sa las cartea din mana, o voce launtrica ce ma tot chema sa o ascult si asta am si facut.Brusc ma gaseam pierduta intr-o alta lume in care puteam sa fiu fericita, in care toate visele urate dispareau, toata acea oboseala a mintii si acel jeg din jur.Ma tot gadeam cum sa raman in aceasta lume imaginara, dar reala intr-o oarecare masura in subconstientul meu.

Am uitat de mult cine sunt eu si in acel moment mi-am dat seama ca sunt o umbra a ceea ce vreau sa fiu cu adevarat.Ma ascund de atatea lucruri incat am si uitat cum e sa iesi la suprafata si sa privesti toata durerea asa cum e ea, in forma ei amorfa.Imaginea acelei lumi perfecte era distorsionata, de asta imi dadusem in cele din urma seama, era un fel de drog, inca un loc in care sa ma ascund de tot ceea ce ma urmareste.Dar sincer vreau sa stiu cine sunt, sa ma privesc in oglinda si sa ma regasesc, sa vad acea persoana, sa vad mimica fetei si toate sentimentele care ies prin zambete, lacrimi si cuvinte.

Povestea unui lucru marunt

Mintea imi devine din ce in ce mai grea, iar gandurile-mi alearga mult prea repede in spatiul in care mai caut un raspuns la intrebarea mea vesnica.Noaptea-mi cuprinde lumea si falnic intunericul ma pierde in negura trecutului.Intind mana spre lumina, dar imi dau seama ca-i prea tarziu sa mai ies din lumea intunecata si paralela in care m-am scufundat.

Ma opresc in mijlocul necunoscutului si te caut, sperand sa te gasesc si te strig cu toata forta care mi-a mai ramas, sperand ca ma vei auzi.Dar singurul raspuns pe care-l primesc e ecoul vocii mele triste, izbindu-se-n mine ca intr-un zid.Ma uit in jos si vad cum lacrimile de sange imi curg de pe obrajii palizi, formand o balta in care ma voi scufunda si mai mult.Inima imi sopteste sa mai astept putin ca tu vei veni si ma vei salva de nemiloasa mea constiinta.Dar nu mai pot si nici nu mai vreau sa astept.Am asteptat deja toata viata.

Esti undeva departe, poate fericit si iertat sau poate trist si chinuit, dar traiesti, in schimb eu am murit de zeci de ori.Am fost o picatura rece de ploaie care-a format un cerc perfect la izbirea de pamant; am fost un orgolios fulg de nea ce-a murit in plina glorie si stralucire pe rochia unei fetite; am fost o frunza de stejar ce s-a uscat si a cazut peste picatura de ploaie si peste un fulg de nea, suprapunandu-se astel si formand un trecut.Am fost multe lucruri marunte, dar marete, pe care oamenii nu au timp sa le observe, iar la fiecare-nmormantare a fost martora natura.

Asa cum am murit de zeci, poate chiar sute de ori, asa voi renaste ca sa mor din nou caci asta mi-e menirea.

Poate-ntr-un final voi fi cu-adevarat un om, desi nu-mi doresc asa ceva si voi muri pentru ultima oara in bratele tale, ca apoi spre cer sa zbori incet, iar eu sa te caut.

Impreuna ne completam caci tu vei dainui pe vecie ca sa ma poti regasi mereu intr-o alta forma si-ntr-o alta lume, iar eu voi fi in continuare un lucru marunt care va trai cu speranta ca are cel mai de pret lucru:UN SUFLET.