My favourite waste of time

Logica logica nu isi are locul in lumea mea.Singurul lucru predestinat gandirii mele este momentul de fata,cel pe care il pot percepe cu toate simturile.Nu are rost sa cred firele ce duc la destinatia finala a altora,nu merita sa ma gandesc la scenariile ce pot salva suflete fara noima.Clipa de fata...atat pot auzi,atat pot simti,atat pot vedea.
Paralelismul ce ma leaga de tine devine obositor dupa ceva vreme.Fiecare om isi va gasi calea potrivita din toate punctele de vedere si doar asta conteaza.Pot sa numere ceasurile cate secunde vor,cate minute pot si cate ore suporta,dar viziunea mea asupra vremii ce poate sa se opreasca atunci cand e nevoie nu se va opri.
Lasam in urma acum clipa trecuta,luam o gura de aer curat si ne uitam aici,in dreapta,in stanga,dar aici.Nu trebuie sa fugim prea departe pentru a prinde ceea ce ne dorim daca asta ne dorim cu adevarat.
Prea multe fiind spuse luam urma zilei de ieri doar pentru a nu uita ziua de azi si pentru a avea un martor pentru cea de maine.
E prea tarziu....asa ca noapte prea buna!

In repair

Pe raftul de jucarii sta aruncata o papusa,nu are nume,nu are nici viitor.Tot ce conteaza pentru ea e amintirea zilei de ieri,o amintire dulce cand tot ce traia insemna un lucru.Acum are un piciorus rupt,fata zgariata,ochii par reali dupa tot ce a vazut.Asa se capata o realitate,traiesti si vezi....mai greu e cu imaginatia pe care trebuie sa o pastrezi pentru a putea duce anumite zile mai departe.
De pe raftul ei plin de praf si panze de paianjen ea priveste pe fereastra la cer,analizeaza forma norilor,le da ea forme si culori.Norii au fost facuti pentru a fi pictati de mintile inocente.Un stol de pasari trece si privirea ei e uimita in fata unei noutati.Biata papusa,a trait mai mult ca o furnica,dar a vazut mult mai putine.Acum e parasita,uitata de singura persoana care a facut ca totul sa conteze in lumea ei minuscula,lasata in bataia prafului,a insectelor si a timpului.
O fi doar o papusa,dar durerea e la fel de mare,iar singurul ei regret este ca nu a avut glas ca sa poata spune tot ceea ce simte.


Listening to Telefon Tel Aviv-bubble and spike

Insomnie fara raspuns

E atat de greu sa dormi cand simti miscarea vietii de langa tine,rasuflarea constiintei in ceafa,gandurile negre,amintirile dureroare.Te intinzi obosit in patul moale,pui capul pe perna si incerci sa dormi,dar nu poti face asta.O multitudine de intrebari intra pe fereastra mintii tale si nu te lasa in pace.Vrei sa gasesti raspunsuri,vrei sa cauti motive ca sa te poti linisti,dar degeaba.Mereu te vei intoarce la aceleasi intrebari fara a gasi vreun raspuns.Sunt intrebarile care te chinuie in fiecare noapte,care-ti fura somnul,ti-l inlocuiesc.Te tot foiesti deranjand cearceaful,iti mai aranjezi perna din cand in cand desi ea sta perfect sub capul tau.Orice ai face incerci sa te indepartezi de gandurile astea,le arunci raspunsuri fara noima sperand ca poate te mai lasa in pace.
E ora 1 si tot te gandesti la lucruri fara sens.Creezi situatii specifice pentru a gasi piesa lipsa,vorbesti cu tine,te intrebi:"Dar de ce?".
Ai transpirat de la atata foit,de la atata incertitudine.Iti schimbi bluza inca o data sperand ca poate vei avea noroc si vei adormi,ca poate vei uita si vidul iti va imbratisa toate cugetarile.Totusi nu se intampla nimic si te chinui in continuare si mai mult.Te uiti la ceas inspaimantat...e ora 4 si tu esti tot treaz,fara speranta.Te simti incolor;fara indulgenta fata de tine te duci la baie si iti dai cu apa rece pe fata.Tot nimic....ei bine,ai adormit acum.E doar ora 5,poate vei avea mai mult noroc maine...cine stie?



Listening to Murcof-Maiz

The Whisper Told Most Often

Peste tot prin oras se aud soapte.Oameni care barfesc,oameni care asculta,oameni care soptesc,fiecare avand cate un rol esential in toata aceasta seara.Un domn caruia vantul i-a zburat palaria arunca o injuratura la adresa acestuia,o fetita care se teme sa traverseze strada sopteste catre mama ei sa ocoleasca,un tanar care spera sa fie auzit de cei ce-l uita,un batran fumand trist o tigara si vorbind cu el insusi.Elemete insirate neconditionat pe tablitele existentei,un intreg lant de situatii si momente cruciale in viata fiecaruia.Ce determina toate aceste evenimente nesemnificative?Ce le determina sa fie reale si sa creeze impresie asupra mea?E o taina mult prea mare pentru a-mi fi impartasita,dar miscarea acestei lumi,nucleul in care ma aflu imi creaza o stare de maxima incordare.
Timpul trece ca de obicei,dar nu ii acord atentie,nu mai e el personajul principal,intreaga lui influenta dispare la numai un cuvant din partea gandurilor mele.In momente ca astea lumea se opreste,efectele majore se micsoreaza,intreg universul e de acord cu mine si ma lasa sa vad fiecare coltisor,fiecare drum pierdut.
Da...este intr-adevar o seara minunata,o seara plina de soapte...

Listening to Fred Astaire-Night and day

Vecini trazniti

M-am gandit sa scriu ceva si despre vecinii mei de bloc.Sunt asa haiosi.De exemplu nenea Petrica de la etajul meu care avea un cocos pe nume Gigi si il plimba cu lesa in fiecare zi,asta pana sa-l taie.Dar cati cocosi au ocazia sa se plimbe prin Bucuresti pana la urma nu?E de apreciat.Il mai avem si pe Bogdan,un batranel de vreo 85 de ani,care se tine mai bine decat mine.Il admir pentru perspectiva pe care o are,una pozitiva,non-fatalista si mai ales iluminata.A fost profesor de filozofie si are o biblioteca interesanta.O mai avem si pe Liliana,o fetita de vreo 7 ani care imi tot zice saru'mana si imi vorbeste cu dumneavoastra.Ma face sa ma simt de 1000 de ani,dar ma mir ca mai exista si asemenea copii respectuosi in ziua de azi.La etajul 4 sta o doamna care are o matza persana,tare afurisita,dar extrem de frumoasa.La etajul 1 stateai tu,dar acum nu mai stai.La etajul 8 e o familie cu un baietel de 13 ani tare destept.Ii place sa citeasca,inca un lucru rar pentru copiii din ziua de azi.Langa mine sta un cuplu care se cearta tot timpul,dar mereu se impaca...sunt asa draguti.Uneori totul capata viata,coada de la lift,comentariile la scara blocului despre politica,copiii care se joaca,batranicile care se uita cu nostalgie pe geam la cer,eu stand si privind totul,e ceva in aer...un farmec anume.Sa nu-l uitam si pe nenea Fanel care tot timpul isi repara masina.

Totul e privit si analizat de pe banca din fata blocului,banca unde barfesc babe nebune,unde joaca sah sau table mosnegi amaratzi si unde stau copiii cand obosesc de la atata alergat.

Amintiri orfane

Amintiri ce navalesc in minte,amintiri frumoase,amintiri urate,momente de neuitat,momente pe care as vrea sa le uit,clipe haioase,clipe dezastruoase,secunde huiduite,secunde chemate.
Fiecare amintire si-a facut partea,si-a jucat rolul azi.Tinem amintiri ca sa nu uitam cine suntem,pana si cele dureroase ne fac placere pentru ca ne definesc trasaturile umane.
Prima zi de gradinita,prima zi de scoala,primul sarut in parcul insorit,prima persoana importanta,primul adio,prima dezamagire...toate s-au strans in mintea mea,toate isi au efectul,toate ma duc la un singur lucru,la tristete.
Am pastrat eu oare un pic din savoarea lor?De cele mai multe ori le-am aruncat,le-am evitat,dar ele inteleg.De ce m-as simti prost in fata lor cand de fapt ele sunt cele in cauza,amintiri orfane,lasate sa putrezeasca,uitate de timp si de mine.Nimic nu mai conteaza in fond decat acea clipa,ultima clipa,ultima rasuflare,ultimul adio,altima privire...doar ea conteaza.

Acum

Acum ma uit la taste si nu stiu ce ar trebui sa scriu.Pentru prima oara simt ca acel gol imens din suflet se umple cu ceva,dar nu imi dau seama cu ce.E un sentiment nou fara indoiala si poate prea naiv pentru mine,dar uimirea deja a pus stapanire pe mintea mea.
Acum ma uit la ce am scris mai sus si ma intreb de ce naiba am scis excat ce gandeam in acel moment?Ma uit si la taste si iar nu stiu ce sa mai scriu.Am ramas fara cuvinte importante,fara ganduri complicate.Sunt eu cu mine in aceasta camera si sunt asa cum sunt.Aminitiri imi vin in minte si poate ca as fi putut face ceva la timpul respectiv pentru a le imbunatati,poate ca as putea sa fac ceva chiar acum,dar ceva ma opreste,ma tine locului si nu-mi da sub nicio forma drumul.
Acum astept sa imi revin la masca de zi cu zi,astept sa treaca acest moment de sinceritate nejustificata,astept ziua de ieri ca sa o pot gasi pe cea de maine.Vad de departe cum se apropie acea persoana straina care nu accepta aceste noi definitii,ganduri,sentimente.Mai bine o las asa...:(((

Sentimente de neputinta

Incearca sa scrie tot ceea ce simte,sa exprime in cuvinte tot timpul ce a trecut.Tacerea e inutila in aceste secunde cruciale care trec fara a se opri pentru a putea fi admirate.Secundele au fost oricum mereu umile si timide.Aude cum plang peretii,cum tremura copacii in bataia furioasa a vantului,cum umple zgomotul strazile...nu poate sa faca nimic.Linistea uitarii il face sa dispara in tot ceea ce gandeste,sa se piarda deznadajduit.Atentia unei lumi candva disparute apare peste tot,il urmareste cu aceeasi intensitate familiara.Fuga nu are niciun rost,oricum nu exista vreo scapare din aceasta parodie dramatica a vietii lui.
Acum doarme;se afunda intr-un univers intunecat in care pluteste fara a avea o cale,o directie.Cauta un spatiu care sa ii apartina,un timp creat de el,in care sa nu-i fie frica de propria lui proiectie in trecut si viitor.Rezidurile trecutului il ineaca,luandu-i si ultima suflare.Trist cum incet dispare tot...se descompune pana si propria lui minte,in urma ramanand doar locul obligatoriu pe care l-a ocupat o vreme.Aude voci,dar nu-i exprima nimic acele cuvinte mototolite aruncate-n vapai de amintiri.

In cinstea unui geniu

Un simplu element merita bagat in seama in toata aceasta calatorie si anume:gloria.Daca poti sa o atingi,macar sa o vezi tot ai ajuns sa faci ceva aici si sub nicio forma nu ai facut umbra pamantului degeaba.Gloria ramane numai oamenilor care pot sa deschida ochii in fata imposibilului si sa aibe curaj sa treaca mai departe peste toate esecurile care se ivesc.Nimic nu te poate izbi prea tare atunci cand poti sa gasesti adevar in ceea ce faci si in ceea ce gandesti,cand poti sa fi rational,dar fara a exagera,cand poti sa visezi,dar fara a te pierde si mai ales cand traiesti fara a-ti fi teama ca vei muri.Unul dintre oamenii care au gustat la viata lor dulceata gloriei a fost Charlie Chaplin alaturi de care am crescut si caruia ii multumesc pentru toate acele monete magice pe care le-am trait cand eram mica.Intodeauna l-am considerat un geniu care si-a trait viata cu o intensitate relaxata.

Draga domnule Chaplin,inchin cu mandrie un pahar in cintea maretiei tale! :D

Intrecere

De ce se intrec oamenii in suferinte? E ceva bolnav,in loc sa te multumesti ca nu e asa de rau cauti sa faci totul sa fie pe cat de rau posibil.Cu cat oamenii au parte de lovituri mai mari cu atat au ocazia sa se planga si mai tare.Nimeni nu e multumit daca are parte de bine pentru ca atunci nu mai e compatimit si asta cauta toti:mila.E pacat,oamenii pierd mult pe seama acestei intreceri absurde din care nu castiga nimic pana la urma,ba dimpotriva raman fara cele mai frumoase lucruri care li se pot intampla.
Suferinta face parte din natura umana,dar nu are rost sa o cauti cand ea te lasa in pace.Ai ocazia sa fi fericit,pai fi pana dispare,dar nu incerca sa te nenorocesti doar pentru a i-o lua altuia inainte."La mine e mai rau"..."Ba nu domne,la mine e si mai rau!".Ce rost are in fond?Nu ajuta cu nimic,nu e sanatos,e pura prostie,cretinism dus la extreme. :|

Alaturi de mine

E ora 10 jumate si ea se afla singura in trolebuz;in mod ciudat toti ceilalti au disparut.Se uita pe geam la ninsoarea marunta,la stralucirea ei in orice forma de lumina.Se tot gandeste:"Sa cobor aici sau sa mai astept...sa mai stau pana la statia urmatoare?".Nu poate sa ia o decizie,ceva ii incetoseaza mintea,i se face frig,ii e teama.Nimeni nu se mai urca in trolebuz si acea tacere e apasatoare,dar macar o insoteste pana acasa.Afara totul e alb si straluceste.Copacii sunt inghetati si se aud in bataia usoara a vantului,se aud scancetele lor.In jur domneste durerea,e deprimant,dar ea se cufunda tot mai mult in ganduri,in vise."Am sa ii spun azi sau poate maine."Are cateva raspunsuri la toata scena pusa in mintea ei,dar nu se potrivesc.Nu poate sa conceapa ca firul se poate rupe oricand si ca ea va ramane in obscur pentru mult timp.Coboara la urmatoarea statie complet confuza si nu stie incotro sa se indrepte.Se tot uita la fulgii de zapada care cad,le simte raceala pe frunte.Unde sa se indrepte?Unde e casa ei?

Deteriorat...

Departarea este previzibila.Orice om poate sa isi dea seama ca o data ce intervine termenul frustrarii nu mai poti sa te lasi purtat de sentimente firesti si simple.Cateodata imi dau seama cat de mult gresesc in ceea ce fac, in ceea ce gandesc asa ca regret...iar aceste regrete se strang si ma inebunesc,pur si simplu ma scot din sarite.Am ales de atatea ori sa fug, sa ma feresc,dar cu greu am stat si am indurat in fata.E un moment greu intr-adevar atunci cand te simti persecutat,cand durerea pune stapanire pe toate simturile tale,cand te sufoca,te impotmoleste,te lasa sa putrezesti.De cate ori nu am simtit ca universul meu se prabuseste peste mine si ca nu mai am nicio sansa in toata calatoria asta.Dar poate ca asta e toata frumusetea in final,poate doar prin chin si durere apreciezi momentele rare de fericire la adevarata lor valoare...poate ca doar asa dobandesti incredere in ceea ce vrei sa faci,in ceea ce vrei sa fi...:-S

Nepasare

Poate ca ar fi fost mai bine sa imi iau un la revedere...sa mai dau o speranta si sa nu renunt la tot de parca as fi uitat sa traiesc.Dar cine m-ar fi putut sfatui atunci,oare cine?Supararea a tinut mult,chiar si acum ne simtim stingheriti in fata acestui sentiment.Nu mai e nimic si totusi de ce a fost atat?Prea dureros,prea mult extaz ce duce in cele din urma la nebunie.Unde exista limita....tu sa-mi spui?Nu-mi cere mie explicatii lipsite de sens,desi ador nonsensurile acum vreau sa te las in dulceata cruda a vremii,sa simti ce am simtit si eu cand ai plecat prea departe,cand ai vrut sa compensezi o lovitura cu un cuvant.Doamne si ce mic era cuvantul ala,cat de usor am putut sa il ignor.Unde am fi ajuns ma intrebi?Nicaieri si nu vroiam asta.Orice ar fi fost a fost destul ca sa imi dau seama ca timpul intr-adevar te face sa uiti,baga nepasarea in toate si te lasa sa regreti mult prea tare.
De unde sa mai sar?De unde sa ma mai arunc?De unde sa mai gasesc vointa cand tot ce am pus la bataie s-a pierdut intr-un mare paradox,cand tot ce am vrut nu s-a implinit?
Nu vreau sa fiu pesimista;vreau sa zambesc,sa ma uit la cer fara sa ma gandesc la ploaia ce poate sa vina,ci sa vad doar sclipirile razelor soarelui,sa le admir in tacere,fara lacrimi,fara umbre ascunse prin tot sufletul meu.Tot ce a contat vreodata a fost un fals invaluit in speranta.Numesti asta atat de usor ipocrizie,dar la fel ai simtit si tu.Acum e timpul sa pleci definitiv,fara a mai arunca o privire in urma si fara a mai pastra un regret.Asta e tot ce a fost....si asta e tot ce va fi,iar urmarile nu vor conta caci vor trece in vid.

Fara prea-prea,dar cu foarte-foarte

A mai trecut un an in care nu pot spune ca am facut mare lucru.Aceleasi zile plictisitoare au trecut pe langa mine lasand in viata un gust amar,aceiasi oameni m-au lovit la fel de tare,aceleasi strazi m-au inteles de fiecare data,aceiasi copaci m-au bagat in seama...lucruri obisnuite.Nu m-a speriat niciodata ceva mai tare ca sentimentul asta nou,un sentiment de pustietate,de parca ar fi trecut o furtuna prin suflet si a luat cu ea tot ce era mai bun.
Tot spatiul asta care ma inconjoara ma strange de parca nu-mi ajunge,de parca mi-ar fi ramas mic ca un palton vechi.Incerc sa-l extind si totusi nu gasesc calea potrivita de a face asta.Nu pot sa am incredere,sa ma las purtata de clipa.E totul asa de ciudat,ca o calatorie obositoare care nu se mai termina,sau mai degraba ca o asteptare.Ce ar trebui sa gasesc in toate astea? Sincer nu prea imi dau seama si poate ca jignesc semnele acum,poate ca imi fac destinul sa planga,dar altceva nu pot sa arat sau sa simt.Sfarsitul anului a fost mereu pentru mine un adevarat chin,chiar nu ii inteleg pe cei care serbeaza asta.Se mai termina un an,se numara regretele sau poate reusitele,dar tot nu inteleg.Serbezi trecerea crunta a timpului,e ca si cum timpul te scuipa intre ochi si tu il imbratisezi.
Happy new year...:(...i don't think so....but maybe i'm crazy.

Me likey

Mai nou imi place foarte mult un videoclip de la The shins.Il stiu de ceva vreme,dar abea acum imi dau seama de cat de mult imi place.E atat de vesel,tot ce exprima ma face sa rad.Eliberarea baloanelor ia o cu totul alta semnificatie vazand acest videoclip....asa ca daca vedeti vreun balon incatusat pe strada nu va sfiiti sa-l eliberati =))