Dimineata fara frontiere

E ora 7 dimineata si eu inca sunt treaza cu privirea in tavan.Ma uit la razele timide ale soarelui ce-mi intra pe fereastra si incerc sa ma dau jos din pat.Pare o dimineata londoneza,dar mica diferenta e ca sunt in Bucuresti.Dar cine ma opreste sa imi imaginez ca sunt in Londra?
Nimeni nu s-a trezit inca,aud cum respira obositi cei din jur,numai eu sunt mai mult moarta decat vie.Singura mea scapare e cafeaua calda.Ma duc sa imi prepar licorea magica sperand ca poate voi mai invia putin.
De ce nu pot sa dorm....nu ma gandesc la tine,nu ma gandesc la voi,dar de ce nu pot sa dorm?
Inca o cafea si imi vei spune maine restul povestii,promit ca o sa te ascult,o sa fiu atenta pana la sfarsit...dar acum mai da-mi doar o cafea...doua lingurite de zahar si atat.

In repair

Pe raftul de jucarii sta aruncata o papusa,nu are nume,nu are nici viitor.Tot ce conteaza pentru ea e amintirea zilei de ieri,o amintire dulce cand tot ce traia insemna un lucru.Acum are un piciorus rupt,fata zgariata,ochii par reali dupa tot ce a vazut.Asa se capata o realitate,traiesti si vezi....mai greu e cu imaginatia pe care trebuie sa o pastrezi pentru a putea duce anumite zile mai departe.
De pe raftul ei plin de praf si panze de paianjen ea priveste pe fereastra la cer,analizeaza forma norilor,le da ea forme si culori.Norii au fost facuti pentru a fi pictati de mintile inocente.Un stol de pasari trece si privirea ei e uimita in fata unei noutati.Biata papusa,a trait mai mult ca o furnica,dar a vazut mult mai putine.Acum e parasita,uitata de singura persoana care a facut ca totul sa conteze in lumea ei minuscula,lasata in bataia prafului,a insectelor si a timpului.
O fi doar o papusa,dar durerea e la fel de mare,iar singurul ei regret este ca nu a avut glas ca sa poata spune tot ceea ce simte.


Listening to Telefon Tel Aviv-bubble and spike

Deteriorat...

Departarea este previzibila.Orice om poate sa isi dea seama ca o data ce intervine termenul frustrarii nu mai poti sa te lasi purtat de sentimente firesti si simple.Cateodata imi dau seama cat de mult gresesc in ceea ce fac, in ceea ce gandesc asa ca regret...iar aceste regrete se strang si ma inebunesc,pur si simplu ma scot din sarite.Am ales de atatea ori sa fug, sa ma feresc,dar cu greu am stat si am indurat in fata.E un moment greu intr-adevar atunci cand te simti persecutat,cand durerea pune stapanire pe toate simturile tale,cand te sufoca,te impotmoleste,te lasa sa putrezesti.De cate ori nu am simtit ca universul meu se prabuseste peste mine si ca nu mai am nicio sansa in toata calatoria asta.Dar poate ca asta e toata frumusetea in final,poate doar prin chin si durere apreciezi momentele rare de fericire la adevarata lor valoare...poate ca doar asa dobandesti incredere in ceea ce vrei sa faci,in ceea ce vrei sa fi...:-S