Reflectand...

Ma afundam in claritate si puteam sa vad o portiune din ce va urma doar concentradu-ma la momentul prezent.Tot timpul ma gandesc la ce se va intampla si sunt prea curioasa sa aflu lucruri din viitor,dar de multe ori e bine sa te opresti la ceea ce cunosti acum si sa nu cauti sa afli lucruri ce nu s-au intamplat inca.Pana la urma surpriza e cel mai mare dar pe care il primim.
A renunta la stupiditatile cotidiene este un lucru insemnat mai ales stiind ca vei castiga timp si ca il vei avea in stapanirea ta.Daca pana acum detestam trecerea lui,acum ador acest lucru,existenta invizibila a lui si totusi vizibila pe noi.De ce sa dau timpul inapoi cand eu vreau sa evoluez?De ce sa regret greselile din trecut cand ele m-au facut ceea ce sunt azi?De ce sa uit amintirile neplacute cand ele mi-au dat putere sa continui?De ce sa schimb microelementele definitorii din prisma trecutului cand de fapt ele au vegheat asupra viitorului meu?
Timpul...oricum l-ai interpreta el tot neschimbat ramane si nimic nu influeneteaza soarta lui.Reprezinta stabilitate,desi trece,dar nu poti numi asta o schimbare caci mereu se va roti indeplinindu-si functia.Daca aruncam o privire in istorie vom vedea cum s-au repetat multe situatii,cum au fost reluate momente cruciale,cum au existat mai multe persoane ce au luptat pentru aceeasi cauza.
In final toti suntem datori cu o moarte,iar cei care o ocolesc pe prima nu sunt scutiti de a doua.Asta imi place la sistemul asta,nu exista nici un cod care sa il schimbe sau sa il opreasca.El trece mereu aspirand suflete ca noi.

Paralelism

Privea de pe cealalta parte a peronului cu niste ochi calzi,cu o privire uitata de restul lumii si cu o expresie aparent indiferenta pentru a nu isi trada in totalitate sentimentele.Uneori avea impresia ca se uita in oglinda,ca-si vede alte defecte,dar in fond aceleasi.
Emotia revederii il dobora pe dinauntru fara sa isi dea seama.O suvita incepu sa ii fluture in bataia brizei usoare care anunta venirea metroului.Isi lua privirea de la ea pentru a se uita la sinele paralele care ii aminteau de ei doi,de spatiul care ii despartise si atunci,dar si acum,un spatiu drept,anost,in jurul caruia nu existau iesiri usoare.
Luminile metroului il speriasera,vocile aglomerate,necesitatile altora...simtea ca se prabuseste in mijlocul multimii.Daca ar fi plans s-ar fi simtit mult mai bine,dar nu mai stia cum se face.
Ce rost au toate daca el nu va face ceva?S-a urcat in metrou hotarat sa uite fata ei,hotarat sa o ia de la capat.

Amintiri orfane

Amintiri ce navalesc in minte,amintiri frumoase,amintiri urate,momente de neuitat,momente pe care as vrea sa le uit,clipe haioase,clipe dezastruoase,secunde huiduite,secunde chemate.
Fiecare amintire si-a facut partea,si-a jucat rolul azi.Tinem amintiri ca sa nu uitam cine suntem,pana si cele dureroase ne fac placere pentru ca ne definesc trasaturile umane.
Prima zi de gradinita,prima zi de scoala,primul sarut in parcul insorit,prima persoana importanta,primul adio,prima dezamagire...toate s-au strans in mintea mea,toate isi au efectul,toate ma duc la un singur lucru,la tristete.
Am pastrat eu oare un pic din savoarea lor?De cele mai multe ori le-am aruncat,le-am evitat,dar ele inteleg.De ce m-as simti prost in fata lor cand de fapt ele sunt cele in cauza,amintiri orfane,lasate sa putrezeasca,uitate de timp si de mine.Nimic nu mai conteaza in fond decat acea clipa,ultima clipa,ultima rasuflare,ultimul adio,altima privire...doar ea conteaza.