Ce suntem?

Din fiecare strat al unui om extragem cateva particularitati ca sa ajungem la o concluzie.Rupem cateva caracteristici, sacrificam pareri in cinstea cunoasterii si pana la urma ajungem de unde am plecat.Prima impresie creeaza o poveste in minte, povestea unui om poate uitat, dar amintit acum in discutii absurde.
Gloria cuiva se calculeaza in dorintele pe care le exprima, in visele pe care are curajul sa le afiseze cu riscul de a fi exclus din comun.Un singur cuvant de respingere din partea acestui "cuiva" este luat si expus ca dovada a neascultarii de catre judecatorii acestor timpuri, iar cine arata admiratie pentru curajul sau este aruncat si el in afara grupului.
Nu suntem miei, ci scorpioni veninosi si aruncam cu venin in oricine isi permite sa viseze si sa faca din imposibil ceva normal.Credem ca in spatele unei reusite se ascunde o farsa.Aruncam miracolele la gunoi, dar pastram tristetea ca sa ne hranim unii pe altii.
Nu suntem oameni, suntem umbre fricoase care se ascund de lumina.Alegem cea mai usoara cale de a realiza orice, ne multumim cu atat de putin fara sa vedem cat de multe elemente ne stau la dispozitie.Ne inchidem in sine...iar in final disparem fara a lasa o urma a existentei noastre (cel putin nu una buna).
Ce suntem?
Suntem lasi.

Sentimente de neputinta

Incearca sa scrie tot ceea ce simte,sa exprime in cuvinte tot timpul ce a trecut.Tacerea e inutila in aceste secunde cruciale care trec fara a se opri pentru a putea fi admirate.Secundele au fost oricum mereu umile si timide.Aude cum plang peretii,cum tremura copacii in bataia furioasa a vantului,cum umple zgomotul strazile...nu poate sa faca nimic.Linistea uitarii il face sa dispara in tot ceea ce gandeste,sa se piarda deznadajduit.Atentia unei lumi candva disparute apare peste tot,il urmareste cu aceeasi intensitate familiara.Fuga nu are niciun rost,oricum nu exista vreo scapare din aceasta parodie dramatica a vietii lui.
Acum doarme;se afunda intr-un univers intunecat in care pluteste fara a avea o cale,o directie.Cauta un spatiu care sa ii apartina,un timp creat de el,in care sa nu-i fie frica de propria lui proiectie in trecut si viitor.Rezidurile trecutului il ineaca,luandu-i si ultima suflare.Trist cum incet dispare tot...se descompune pana si propria lui minte,in urma ramanand doar locul obligatoriu pe care l-a ocupat o vreme.Aude voci,dar nu-i exprima nimic acele cuvinte mototolite aruncate-n vapai de amintiri.