
Sa presupunem ca e o seara frumoasa cu un cer senin plin de stele clare,cu pomi infloriti,cu adieri usoare,cu totalitatea necesitatilor unei asemenea clipe.Sa ne imaginam ca noi suntem cei care stau pe margine si observa aceste lucruri,suntem naratori si privim totul obiectiv.Ce vedem? Pai sa vedem:
-O tanara merge nedumerita pe marginea drumului avand o mie de ganduri in minte,ganduri ce nu o ajuta,ci doar o chinuie.Cauta raspunsuri ca orice om si stim ca nu se poate abtine,desi aceste lucruri ii ingreuneaza viata ea tot vrea sa stie.Se uita la cer si admira in liniste stelele uitand sa mai caute raspunsuri.Ce am observat aici? Ca uneori lucrurile mici de care uitam ne pot salva din cugetari nesfarsite care ne micsoreaza eternitatea asta trecatoare.
-Un baietel sta la geam si plange pentru ca parintii lui se cearta.Stie ce se va intampla:tatal va pleca furios,iar mama se va ascunde in camera ei plangand.Baietelul nu are cui sa ii spuna ce simte,oricum nu ar fi inteles ceilalti.Ce poate sa faca? Deschide geamul lasand aerul curat si inmiresmat sa intre.Lasa vantul sa ii usuce lacrimile si in sfarsit adoarme impacat de o adiere calda.Inca un lucru rezolvat de forte uitate.
-Un batran simte ca viata il paraseste.E intr-un spital si intunericul din camera il invaluie.Nu se poate vedea poate ultima lui privire.Tot ce vede e bezna atat in jumatatea materiala,cat si in cea spirituala.Se zbate intre doua lumi si slabiciunea umana ii intuneca judecata in acest ultim moment.Ce face? Cu ultimele puteri se uita pe geam la copacii infloriti si isi da seama ca un nou inceput i-ar prinde bine.Asta a fost...
Putem vedea cateva lucruri,putem auzi cateva strigari,dar niciodata nu stim ce se va intampla.In calitate de naratori suntem nevoiti sa povestim ce se intampla pe parcurs,fara a sari peste acele detalii ce fac lumea sa se roteasca.