Nici ca se putea mai bine...o ploaie asa marunta,dar eficienta,intr-un moment de gandire profunda; corzile se intind,rabdarea dispare si totul se dizolva.Da,se pare ca e bine sa nu bagi in seama ce trece pe langa tine cand ceea ce trece pe langa tine te baga in seama (aberatie trecatoare).
Un zambet frumos si cunoscut iese de sub o umbrela oarecare,nu e nimic special in umbrela,dar in persoana care o tine da.Pot studia trasaturile in liniste in timp ce acea persoana se sterge pe frunte de cateva picaturi ce au reusit sa intre sub umbrela.Ochii par obositi,dar privirea e clara si timida.Pasul e grabit; spre ce? nu se stie,dar nu destul de grabit incat sa nu observe fiecare detaliu al unei ploi reusite.Fiecare picatura scoate un sunet domol,plin de speranta unui nou inceput.Cine e acea persoana?...nu se stie,dar nici nu vreau sa se stie.Tot misterul asta are si el farmecul sau.
Acum alearga...intra in prima cafenea din drum si cere un ceai cu multa lamaie.Caldura din incapere ii moleseste sufletul,dar e bine...in sfarsit e bine.Ploaia se opreste lasand loc unei raze...e un nou inceput ce merita sarbatorit.
