Amintirea a ramas tot in podul mintii mele,e plina de praf si nu vreau sa ma ating de ea,sa o dau jos de acolo.Ce rost are sa ma chinui la nesfarsit cu acest lucru,tot la aceeasi limita ajung,tot aceleasi lucruri simt si nimic nu se schimba decat pozitia timpului.
Resemnarea e un proces patetic atunci cand se poate face ceva,dar cand cel mai bine e sa accepti situatia asa cum e devine un act de demnitate dusa la extreme.Trucul sta in aplicarea ei,in felul cum o poti percepe la nevoie,cum sa nu o lasi sa devina lasitate.Urma zilei de ieri a lasat un gust amar in viata mea,de parca tot ce a fost bun vreodata s-a transformat in otrava si s-a scurs in ziua de ieri.Acum ma simt iar goala,pustie fara idee de directia in care ma indrept cu pasii lenti pe care ii fac in sila,descumpanita si dezamagita de problemele ce ma inconjora,de fiintele ce se invart in jurul meu,de puterile care ma conduc.
Inca sunt pe punte,stiu asta,simt vantul care ma plesneste peste fata,dar nu pot sa vad urma de simtire,de spernata si tot astept sa se intample ceea ce trebuie,dar tarmul e departe si intarzie sa apara.Nu ma voi resemna in cazul asta....voi astepta pana se termina totul ca sa o pot lua de la capat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu