Cugetare fara sens

Oare peste cat timp ma voi trezi la realitate?Cate secunde de disperare vor mai trece acoperind usor, usor fiecare particica din omul din mine?

E greu sa ma gandesc la toate astea, dar si mai greu e sa nu ma gandesc.Imi pun puterile la bataie, imi scot sentimentele si le alung atat de departe incat mi-e mila sa le mai chem la loc.Lumea asta va face in final un monstru din mine si sunt mult prea constient de aceste lucruri fara sens incat sa ma mai obosesc ferindu-ma.Le las sa vina si sa se loveasca in zidul indiferentei pe care l-am ridicat in treacat in timp ce eram absorbit de o iluzie moarta a sortii mele.

Ce-mi e o secunda sau o eternitate de deznadejde cand restul nu mai conteaza in fata mea, cand tot ce-mi iese-n cale e piedut deja, cand pana si lumina e intunecata, iar drumul pe care-l urmez nu mai are nicun fel de destinatie.

Zi de zi simt cum se mai rupe din mine cate o parte uitata si trebuie sa o iau de la capat doar pentru a termina drumul odata.

Nu mai simt nici fericire, nici tristete, nici macar mila pentru tot ceea ce vad, simt si aud.Deja mi-a amortit sufletul, e doar o cutie de carton in care mai traieste, poate, doar praful.

S-a dus fiecare dorinta a mea, s-a dus si acel zambet al rasaritului, iar tot ce-a ramas e-o minte obosita de-atata suferinta care cauta odihna vesnica.