marți, 30 octombrie 2007

Sentimentul unui drum fara rost


O liniste scheletica zvantata de grijile ordinare ale vietii se ridica din apusul unei mari de ignoranta.Soarele s-a mai topit o data in greata unei pierderi insignifiante de caracter.Omenirea a uitat sa-si dea jos pielea aspra si ruginita de tinichea."Nemurire, inchin un pahar in cinstea ta!, a rostit sufletul unui martir fara cauza, cautand sa fie auzit inainte de a disparea.
In clipe ca aceasta ti-ai dori sa adormi vesnic, sa dispari complet din fata plastica a lumii.Stiu cum ma simteam azi dimineata in timp ce-mi faceam drumul vesnic de acasa spre liceu, mii de ganduri ma faceau sa detest fiecare particula din oamenii care treceau nepasatori pe langa mine imbrancindu-ma.Cersetorii din metrou nu ma induiosau cu absolut nimic si minciuna pe care mi-o turnau nu facea altceva decat sa-mi provoace o imensa scarba.
Unii gandaci nu mor indiferent de cate ori ii calci.Regretele mele sunt cam la fel...oricat de mult le calc, ele nu dispar, ci raman pe constiinta mea chinuindu-mi fiecare secunda pe care mi-o toarna timpul in pahar.

Un comentariu:

Mr Sun spunea...

si tu urasti "pipaljii"? :)))
ce existentiala esti mah.. imi place cum scrii