Ce-a trebuit sa fac sa pot zbura?Sa ma rog, sa cer o sansa, sa-mi impart sufletul in mii de bucati nichelate si legate la capat cu snururi ruginite si pline de praf.O legatura de sperante huiduite asteapta pe fotoliu, in sufrageria mea.Sa le primesc sau nu?Adanc se revarsa mine de cuvinte pe cale de disparitie in burduful mintii mele cutreierata de turiste ganduri vagi, fara culori in buzunare sau in palarii.Tributul consta in cateva culori, dar de unde sa le iau cand nici macar nu stiu cum arata, cum miros, cum se simt la atingerea mainii mele peticite cu intuneric.
Ceara, incet se topeste si devine ceas, devine o putere absoluta, o entitate moale, concurand cu timpul.A pune-o limita in tot ceea ce vad, in tot ceea ce cred e mult prea dificil, iar ceara continua sa se topeasca.Un manunchi de idei aruncate intr-un colt hilar si trist in acelasi timp, ma priveste prin valul ce-mi acopera chipul.Vocea mi se dilata si ajunge sa ma raneasca asa ca prefer sa o opresc, sa nu o mai aud.Sunt inconjurata de continente inventate de mintea mea si nu am loc sa trec prin ele.
"Opreste-te fara schimbare!", dar nu pot face asta.Lumina e undeva, am o particula din ea si stiu cum arata.Fara de ea, aceasta particula, nu voi gasi imensa mare a luminii, de se va stinge voi aluneca pe vecie in obscur.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu