sâmbătă, 27 septembrie 2008

Ancora in centrul ignorantei


Cand totul e neclar in jur apare necesitatea de a sta intr-un punct fix.Nu respir asteptand ca totul sa treaca...asteptand ca toata clipa de haos total sa se calmeze si sa revina la elasticitatea sa initiala.Nu mi-e teama sa ma amestec in galagia lor,dar nu am puterea necesara de a rezista cand un bulgare de scarba vine spre mine.Prefer sa-l ocolesc si cu toate ca singurul mod de a scapa de ceva e sa treci prin acel ceva eu nu reusesc mereu sa imi asum aceasta responsabilitate.Asa ca imi amortesc majoritatea impulsurilor pentru a disparea intr-o alta lume.
Cred ca problema fiecaruia apare atunci cand dispare forma scopului propus.Atunci apare o ceata si vezi totul gri ajungand in final in bratele obscuritatii.
A nega o forta superioara doar pentru ca nu poate fi vazuta,nu este decat un act major de ignoranta.Avem atat de multe lucruri care ne mentin la linia de plutire,dar preferam sa le aruncam departe de crezurile noastre,doar pentru ca nu coincid cu cele ale restului.
Fiecare secunda care trece ia cu ea o portiune din structura anumitor ganduri si simtiri fara a lasa in urma semne de trecere.Tot ce putem sa facem e sa ne resemnam cu aceste revendicari ale timpului si sa traim ascultand anumite glasuri pierdute in orgoliile noastre.

Inchide ochii si asculta...
Blind My Mind - Flunk

vineri, 5 septembrie 2008

Sub presiune


Goliciunea unui suflet poate sa fie recunoscuta dupa expresiile fara insemnatate ale fetei,dupa gesturile lenese si fara viata,dupa o anumita privire fara dorinta.Cum putem umple acel gol fara sa ne gasim intr-o mare de nevoi sau datorii?
De cand ne nastem si pana murim avem mereu o datorie catre ceva sau catre cineva.Nimeni nu scapa; oricat de liber se poate simti un om,tot nu e scutit de datorii.Datoria catre persoane,catre societate,catre noi,catre orice lucru aparut in viata.O singura datorie se uita usor si anume aceea de a fi om.
Un gol nu se umple cu iluzii si nici cu minciuni,ci cu fapte pline de culoare,de expresie si de speranta.
Ce poti defini fara a te teme ca nu e ceea ce crezi? Ce limite poti stabili daca nu stii ce e distanta? Te poti aventura in cautarea raspunsurlor,dar nu cred ca vei reusi sa gasesti ceva destul de real pentru lumea in care traiesti.
Defineste-mi viata,iar eu iti voi spune ce inseamna sa treci de limite,minciuni,iluzii,datorii si mai ales,iti voi arata cum sa umpli acel gol zilnic.Timpul este singurul care modeleaza raspunsurile la orice intrebare,el e un birjar etern care sta la dispozitia materialitaii,dar ii este fidel eternitatii...