Straini

Pornim de la viata si incet ne extindem catre traire, iar apoi terminam etapa prin moarte ca sa ne putem intoarce la alta viata despre care momentan nu stim nimic.Oare va iesi ceva bun din tot ce am acumulat pana acum?
Suntem toti straini care nu cunosc decat sunetul propriu al pasilor disimulati facuti pe acest drum.
Cineva mi-a spus odata ca e mai usor sa te faci remarcat prin rautate decat prin bunatate si cand te gandesti ca totul ramane la vesnica problema a optiunilor.Nu suntem in stare sa delimitam doua paralele, ci le amestecam, facem confuzie si in final ratam orice fel de experienta validata de diferenta lor.
Ajungi strain in propria ta existenta, iar tot ce ai cunoscut vreodata ajunge sa nu te mai cunoasca pe tine.
Analizezi fiecare filosofie pe care ai putea sa o aplici, dar iti dai seama ca e in zadar.Prea mult existentialism strica, iar noi nu suntem altceva decat punctele care unesc lumea, puncte care se pierd uneori, iar atunci cand se regasesc formeaza legaturi puternice.
Alungi principiile din viata ta fara sa realizezi ca ele sunt comoara ta, sunt nucleul fiintei tale, acele motorase care iti pun in miscare universul.
Rand pe rand abandonam toti cate ceva semnificativ, ca sa realizam apoi ca acel ceva reprezinta puritatea noastra.
Exista insa o sansa sa nu devenim suflete straine, dar ca aceasta sansa sa supravietuiasca trebuie sa nu ne mai amagim cu ordinarul.

Optimism si...atat

"Se spune ca nu demult o stare se nascu din praful stelelor uitate prin colturi stravechi ale cerului,iar cand disperarea si dezamagirea stapaneau omenirea aceste stele au fost chemate sa isi sacrifice stralucirea pentru a darui o portiune noua,o ramura inchinata sperantei.Si asa se nascu optimismul."
Raul se observa inainte de toate.Atunci cand nu simtim absolut nici o durere nu bagam de seama de parca asa trebuie sa fie,in schimb atunci cand ne cuprinde durerea,fie cea sufleteasca,fie cea fizica imediat cautam vinovati.Nicioadata nu ne putem multumi cand atingem un anumit nivel,ci vrem sa urcam,sa depasim limitele acceptate,sa avem cat mai mult.Dupa cum am mai spus,ne intrecem in suferinte in loc sa ne bucuram de fiecare zi ce ne este oferita de Divinitate,fiecare sansa ce se naste o data cu rasaritul soarelui,cu primul gand soptit.Mereu trebuie sa existe ceva rau in intentiile cuiva.Daca oferim ni se cer socoteli si daca primim avem datorii.Provocam propriile noastre furtuni,tornade si cutremure sufletesti ca apoi sa ne fie si noua provocate.Uitam si nu iertam,dar vrem sa fim amintiti si iertati.Ne grabim sa ajungem undeva fara sa aruncam o mana de ajutor unui om aflat pe marginea drumului.Ne ascundem dupa ziduri,ne baricadam sub pamant,blocam orice cale de acces catre suflet si dam muzica groteasca a disperarii la maxim.
"Dar acest optimism a reusit sa supravietuiasca si dupa atatia ani...in primul zambet al unui om trist,in culoarea mintii unui om orb,in sunetul mut al unui om surd sau in cuvintele surde ale unui om mut.Optimismul inca mai rezista,inca mai creste..."

Song 1 - DJ Krush

Merry...

Mai sunt cateva minute pana ce un alt an va trece peste fiinta mea, un an fara o importanta demna de mentionat, dar destul de prezent in gandurile mele incat sa fie trecut intr-un mic pamflet.Astazi auzeam cum trec ultimele minute din anul meu, pocnind in sunete de pian, clapele atingand fiecare coarda sensibila din mine.Simteam cum se scurge timpul, alunecand din mainile mele care acum pot strange cu putere alta mana.
E o stare intermediara indusa de cativa factori ce nu pot fi justificati, de cateva ramasite ale ultimei strigari.Nu e mare lucru, dar ma face sa simt inca o data trecerea timpului care nu a avut nici o insemnatate timp de un an...
Si totul e schimbat...mult prea schimbat...asa e cand anii trec.

La multi ani Frankie!

Young at Heart - Frank Sinatra

Pesimistul optimist

Pana unde ajunge un om in convingerile sale? Stim ce vrem,stim ce nu vrem,stim ce parti ni se potrivesc,stim ce ne convine,dar nu stim sa ne oprim din exagerare.Cand suntem atrasi de o persoana credem ca iubim,cand nu ne place ceva la un om credem ca il detestam,suntem asa de siguri pe noi cand de fapt depindem de parerile celorlalti.Putem raspunde lejer la intrebare: oamenii pot sa renunte la convingeri din start daca societatea nu e de acord.
Sunt din ce in ce mai putine suflete orientate spre partea care conteaza,iar azi imaginea bate cuvantul.E pacat sa te pierzi printre atatea etichetari,printre atatea pareri inutile care nu iti folosesc.
Suntem atat de orbi cand vine vorba de adevar.Preferam sa credeam minciuni,ba chiar le cerem doar ca sa ne fie bine si sa nu suferim.Uitam ca sunt alte lucruri si mai rele decat ceea ce patim,dupa cum am mai zis ne intrecem in suferinte.Cerem multe,dar nu dam nimic,credeam in fatade,in lucruri fara sens doar pentru a avea ceva in care sa credem.Suntem suspiciosi cand vedem un miracol si ne temem sa traim,grabindu-ne mereu spre ceva.Suntem asa de mici,dar credem ca noi reprezentam totul si ca semnele nu exista.Egocentrismul,lacomia,nepasarea,ipocrizia sunt principalele noastre calitati.De ce sa mai visam la o schimbare,daca nimeni nu crede in ea?
Sunt vremuri grele pentru visatori si idealisti,dar bine ca existam!