Turta Dulce

Am inceput sa visez la iarna,la aroma ei,la ninsoarea calma ce ma scoate din starea haotica in care ma regasesc adesea.Zapada imi amorteste simturile,ma duce intr-o alta dimensiune in care pot sa fiu eu,sa ma gandesc la tot fara teama,fara retinere.
Pana si saniuta rupta din podul bunicilor ma face sa zambesc din nou ca altadata,toate acele amintiri frumoase pe care le-am avut,toate acele ierni magice in care il asteptam pe Mos Craciun,toate aveau farmecul lor.Stiu ca poate suna cam infantil,dar in curand e ziua mea si ma simt de parca as avea o suta de ani,asa ca am preferat sa las un pic seriozitatea cu care tratez in general viata si sa scriu ceva mai simplu,ceva din amintiri.
Azi am macat turta dulce cu speranta ca voi regasi macar o farama din toata acea perioada in gustul ei.Din pacate nu am reusit,poate ca trebuie sa astept pana la Craciun,atunci o sa isi faca efectul.Imi place atat de mult turta dulce...e cred ca printre cele mai bune lucruri din lume.O cana de ceai fierbinte cu miere,scortisoara si lamaie si turta dulce...doar asta imi trebuie pentru a cuceri lumea(a da si o pereche de papuci pufosi).


Ascultand "Sweet sublime" de la Molly Johnson

Decorul sunetului

Ultima sansa dispare in sunetul pianului, sunetul cel mai trist, acea clapa uitata, prafuita, acel ultim glas pe care il scoate in fata mea.Am dat navala peste minte, nu am mai lasat-o sa creeze toate acele viziuni perfide.Aud iar acea clapa, o aud cum ma striga, ii aud disperarea si mila in care e scaladata.Eu nu am umilit-o niciodata si nici nu am de gand...ce rost ar mai avea sa am un suflet daca as face asa ceva.Ratiunea nu o pot pune inaintea ei, dar pot sa tin cont de fiecare susur ce-l aud, pot sa ma inalt la fiecare pornire a ei.
Ce s-a intamplat aici?Soarele nu mai rasare, dansez de una singura in noapte, prefer sa uit de sunet pentru moment.Iarta-ma daca nu ti-am spus cat de mult te-am admirat, poate ca aveai nevoie in umilinta pe care ai primit-o de la ceilalti.Cand te voi auzi din nou te voi acoperi in laude sincere, te voi admira in soapta, nu te voi lasa niciodata in tristete.Vreau sa te aud pana la sfarsit, vreau sa respir ascultand doar sunetul pe care il emani, vreau sa fiu alaturi de tine pana cand descompunerea ne va intampina, vreau....vreau sa iti ghicesc fiecare particula, sa le pun alaturi, sa termin puzzelul in care te afli.Nu ma obliga sa parasesc acum aceasta stare, daca nu o voi mai gasi ce voi face cu atata realitate stransa in camera?Nu am unde sa o pun, e plin de visare in casa si nu mai am loc decat pentru o secunda de traire.Nu iubesc pamantul pe care merg acum, ma intorc, nu pot sa dorm noaptea si desi stiu ca nu e bine....imi pare rau din nou.Lasa sa apara totul la timpul destinat, nu forta sa vina peste noi ceea ce bate la usa.
Cata credinta aveam candva in gandurile mele, cata ascultare dadeam inimii si poate ca mai pot face asta, dar rostul nu apare acum.Am plecat, am alergat prea departe si nu mai gasesc drumul potrivit.Lumina s-a stins, intunericul s-a aprins, viata a murit si moartea traieste.Aud cum plange steaua, aud cum bat inimile lor,cum trece sufletul tunelul, cum se sfarseste o existenta si nu pot plange si eu laolalta cu toate aceste lucruri.Sunt dezamagita si nu ma pot opri din ras.Priveste cum rad, cum sangerez de la atata ras....ironia asta, o iubesc pur si simplu!!!