Iei toate lucrurile preferate ale unui om si le analizezi,apoi descoperi personalitatea omului in functie de ceea ce adora, fie ca este o papusa sau un creion ros de timp sau chiar o piatra murdara scoasa candva dintr-un lac, ideea e ca amprenta acelei persoane ramane asupra acelor lucruri chiar si dupa moartea sa, pastrand o particica din suflet.
Atunci cand ne pierdem identitatea cred ca singurul mod de a o recupera este prin acele mici detalii care ne construiesc viata.Un stilou verde, o icoana pictata pe lemn, un raton de plus, un caiet cu poezii, un breloc in forma de floare, o fotografie veche, sapte nasturi galbeni etc.
Odata ce sunt masurate in sentimente, toate acele lucruri devin un fel de puncte de reper in viata unui om.Iar stranse toate laolalta devin chiar viata omului, exprimand diferite ganduri in diferite clipe.
Atasamentul nostru fata de anumite persoane se revarsa si asupra lucrurilor ce ne sunt daruite.Oricat de mult s-ar deteriora acel dar, noi nu putem sa il aruncam si tinem strans de el de parca ar reprezenta omul de la care l-am primit.
Dar ce s-ar intampla daca am avea puterea de a arunca toate acele dovezi, daca ne-am desprinde de ele fara cel mai mic regret? Probabil ca am deveni mai putin umani.Iar daca am reusi sa aruncam o parte din trecut asta inseamna ca am reusit sa trecem peste si sa mergem mai departe fara sa ne uitam inapoi.
